Exista o categorie de oameni de care se vorbeste doar cand mor. Ce om era cutare, ce calitati avea el. Si daca avea si daca nu avea, pentru ca “despre morti, numai de bine”.
Dar mai exista o alta categorie de oameni, care au sansa sa fie respectati si onorati inca din timpul vietii. Ralph Klein este unul dintre ei.
Ralph a fost un antrenor de renume european, castigand titlul european cu Macabi Tel Aviv in 1977 si de doua ori locul 2 la Campionatele Europene. A antrenat de asemeni nationala Germaniei Federale, intre 1983 si 1985.
Nascut in Germania in 1931, intr-o familie de evrei maghiari, Ralph Klein a supravietuit razboiului si lagarelor de concentrare, gratie unui diplomat suedez, Raoul Wallemberg. A emigrat in Israel in 1951, dupa care s-a bucurat de o cariera care a coincis cu majoritatea succeselor baschetului israelian.
De ce vorbim pe un site romanesc despre Ralph Klein ? Pentru ca este unul dintre cei mai titrati antrenori de baschet din Europa postbelica si pentru ca Ralph imi este un prieten apropiat de ani si ani.
Ralph Klein a primit cea mai inalta distinctie sportiva, “Israel Prize” in 2006, pentru ca un an mai tarziu sa fie diagnosticat cu cancer de colon. A renascut insa din propria cenusa, simtindu-se asa de bine, incat dupa o perioada a inceput sa antreneze din nou, la 77 de ani.
Dar pentru ca, uneori, boala nu iarta, prietenii si fostii elevi au decis sa il sarbatoreasca cat este inca in viata. S-au strans peste 1500 de persoane. Au venit multe celebritati, de la Micki Berkowitz la Juan Antonio Corbalan.
Unul dintre cei mai respectati antrenori din istoria baschetului, cel care a fost supranumit “dr G”, spunea in timpul festivitatii: “Dupa o lunga activitate, incununata de succese, toata lumea vrea sa fie in preajma ta, sa se fotografieze cu tine si sa spuna ca este si el partas la glorie. Tu, antrenor sau jucator, ramai singur. Si-ti traiesti ultimile clipe cu amintirile. Dar astazi este o zi fericita. Nu poate fi altfel cand atatia oameni vin sa-ti dovedeasca dragostea. Domnul sa va ocroteasca !”
Eu am pregatit pentru acest eveniment fotomontajul de mai jos, care ilustreaza colaborarea noastra. Suntem pe banca impreuna, conducand un joc din Cupa Campionilor, iar la picioarele noastre sunt cei 250.000 de oameni care ne-au intampinat dupa victoria contra Rusilor.
Toata ceremonia de inmanare a fotografiei a fost transmisa la televiziune, pentru amatorii de basket fiind un eveniment memorabil.
Cand i-am inmanat fotografia, am fost intrebat daca este o zi trista sau vesela pentru mine. Am raspuns ca este zi buna pentru baschet.
There is a certain category of people that you only hear about after their death. What kind of person he was, what qualities he possessed. Even if he didn’t have any qualities, you would still hear about them, since dead are always praised.
But there is also another category: the people that get the chance to be honored and respected while they are still among us. Ralph Klein is one of them.
Ralph was a coach of European prestige, winning the European title with Maccabi Tel Aviv in 1977 and being the first runner up, twice, at the European Championship. He also coached the national team of West Germany between 1983 and 1985.
Born in Germany in 1931, in a family of Hungarian Jews, Ralph Klein survived the war and the concentration camps, thanks to a Swedish diplomat, Raoul Wallemberg. He emigrated in Israel in 1951, after enjoying a career that concurred with most Israeli basketball successes.
So why speak about Ralph Klein on a Romanian site? Because he’s one of Europe’s most titled post-war coaches, and because Ralph has been a dear friend of mine for years.
Ralph Klein received the highest distinction in sports, the “Israel Prize” in 2006, and a year later was diagnosed with colon cancer. But he managed to resurrect from his own ash, feeling so well, that after some time, he started coaching again, at 77 years young.
But, because sometimes illness makes no favors, his friends and former students decided to celebrate him while he is still alive. Over 1500 people gathered. A lot of celebrities showed up, from Micki Berkowitz to Juan Antonio Corbalan.
One of basketball’s most respected coaches, the one they used to call “dr. G”, said during the festivity: ”After a long period of activity, paved with accomplishments, everyone wants to be around you, to get a picture of you, and to say they’re also part of the glory. You, as a coach, or player, end up alone. And you live your final moments in the company of your memories. But today is a joyful day. It can’t be otherwise, since so many people show up to express their love for you. May God bless you all !”
I’ve prepared for this event the collage below, which illustrates our collaboration. We find ourselves on the bench, coaching a game from the Champions Cup, while at our feet you can see the 250,000 people that cheered for us after winning against the Russians.
The entire ceremony of presenting him the photograph was broadcasted on TV and it was a memorable event for all basketball fans.
When I handed him the photo, I was asked whether it is a sad or a happy day for me.
All I could think of was “It’s a good day for basketball”
Stimate Domnule Iordan, intrebarea este interesanta si de actualitate politica, in transformarile prin care a trecut si trece vechea Iugoslavie. Comunismul pentru baschetul iugoslav in acea perioada a ajuns la cel mai inalt nivel, atat ca joc de echipa cat si ca jucatori, fiind in fruntea baschetului international. Jucatori ca Drazen Petrovic, Drazen Dalipagic, Toni Kukoc, Vlade Divac si altii au devenit stele si in NBA.
Toni Kukoc, un jucator care putea juca pe toate cele 5 pozitii, a jucat alaturi de Michael Jordan La Chicago Bulls.
A cucerit Euroliga cu Jugoplastika Split si a castigat titlul de cel mai bun jucator european de 3 ori.
Stilul, filozofia si jucatorii au creat o noua viziune un nou stil care a capatat numele de baschet iugoslav. In acea perioada se vorbea cu mult respect despre scoala de baschet iugoslava. Acest stil, acesta scoala au creat nu numai jucatori care aratau altfel decat ce vazusem pana atunci, dar au dat o perioda tonul in formarea jucatorilor. Si asa cum tinerii talentati pleaca acum in SUA sa devina jucatori moderni in tema, asa plecau atunci in Iugoslavia. Echipele iugoslave au fost campioane si in fruntea baschetului international. Scoala iugoslava a crescut si o generatie de antrenori renumiti(Aleksandar Nikolic, Ranko Zeravica, Mirko Novosel, Kresimir Cosic si Dusan Ivkovic) care au antrenat echipe de frunte ale baschetului european. In acea perioada in Iugoslavia aveau loc tabere si cantonamente pentru tinerii talentati din toata Europa si cursuri pentru antrenori. Pe acele timpuri, antrenorii care doreau sa studieze si doreau sa primeasca confirmare profesionala internationala, trebuiau sa aiba si diploma iugoslava.
Dupa caderea regimului comunist si impartirea Iugoslaviei in mai multe state, tot acest complex, acest sistem, aceasta institutie a baschetului iugoslav s-a daramat si a pierdut din prestanta. Aceasta a adus la limitarea performantelor din toate aspectele. Baschetul din noile state provenite din vechea Iugoslavie nu mai reprezinta un centru important si atractiv in baschet.
Dusan Ivkovic, antrenorul anului in 2007, a antrenat in Iugoslavia, Grecia si Rusia, castigand, alturi de nationala Iugoslaviei un titlu mondial in 1990 si 3 titluri europene, in 1989, 1991 si 1995. A castigat si o Euroliga, la timona echipei Olimpiacos BC in 1997
Practic, astazi nu se mai poate vorbi despre baschetul iugoslav, deoarece aceasta tara nu mai exista. Nu putem sti cum va evolua baschetul in noua situatie politica si economica. Jucatorii de legenda din vechea Iugoslavie nu mai sunt dominanti in echipele fruntase din Europa. In cele 4 echipe care au ajuns la Final Four European a fost limitat. Jucatorii dominanti in finala au fost americani si –curios-- au aparut jucatori din America Latina si din alte tari.
In Romania din cauza nivelului de salarizare modesta a jucatorilor si de ne-participarea la competiitile de nivel din Europa, nu pot ajunge jucatori de valoare de prima clasa de salarizare. Numarul mare de jucatori din fosta Iugoslavie este ridicat si se datoreste motivelor subliniate mai sus. Iar numarul mare de straini de valoare mediocra nu aduce baschetului romanesc si jucatorilor romani calea spre progres si realizarea unei conceptii pruductive de a stabiliza metode si principii profesionale. Actuala perioada care este determinanta in evolutia baschetului romanesc in felul in care va influenta si cristaliza conceptii si sistemul de pregatire, de competitie, de finantare si care este posibilitatea de afirmare a jucatorilor tineri in Romania. O orientare care nu are ca baza cresterea si dezvoltarea valorilor locale, atat ca jucatori cat si ca antrenori, va aduce la distrugerea baschetului in general in Romania. In multe tari din Europa se aplica Legea Ruseasca, in care este obligatoriu ca tot timpul pe teren sa fie 2 jucatori de origina nationala sau cu cetatanie respectiva. Aceasta a adus la o imbunatatire categorica a jucatorilor locali, fapt care s-a vazut atat in cresterea valorii echipelor nationale si cresterea simpatiei pentru echipele din campionatul national, prin atasarea spectatorilor de jucatorii locali. Am auzit un fan al baschetului spunand ca “pana invat numele jucatorilor straini, el a si plecat si vine altul nou, pana invat numele pleaca si asta”.
In concluzie nu poate exista baschet care este bazat numai pe jucatori straini si-n special cand nivelul lor este scazut. Deci daca vreti sa va bucurati de baschet adevarat, creati un sistem care sa duca la rezultate bazate pe forte romanesti. Acest lucru este verificat in tarile care au reusit in baschet. De exemplu tari care au avut baschet de valoare(cu multi straini) ca Belgia, Olanda sau Franta, care au fost forte in Europa, au decazut pentru ca au facut aceleasi greseli.
Drazen Dalipagic, unul dintre cei mai prolifici jucatori ai marii echipe a Iugoslaviei. A jucat 243 de meciuri la nationala, intre 1970 si 1983. A castigat campionatul mondial in 1978 si a fost campion olimpic cu echipa Iugoslaviei in 1980.
Ca antrenor, am lucrat mai mult cu americani si mai putin cu jucatori de provenienta iugoslava. Am cunoscut baschetul iugoslav ca adversar, in cantonamente, la simpozioane petrecute inpreuna cu echipe, jucatori si antrenori iugoslavi si in special in centrele de dezvoltare a noilor generatii de jucatori si antrenori.
Baschetul iugoslav in acea perioada a creat o filozofie, o scoala originala, bazata pe calitatile fizice si intelectuale specifice natiunii, bazata pe inteligenta flexibila si de adaptare a situatiilor schimbatoare in decursul jocului cu darzenia si mandria specifica iugoslavilor din punct de vedere fizic care pe timpul acela a capatat semnificativul nume de “talie Macaroni” care insemna un tip inalt, longilin, cu membre foarte lungi, cu elasticitate si viteza de actiune deosebite. Aceste calitati si o baza serioasa teoretica a creat stilul iugoslav care era ceva nou care nu semana nici cu baschetul rusesc si nici cu baschetul american. Semnificafia dominanta, tehnica individuala destul de independenta, citirea situatiei de pe teren si gasirea solutiei mai intai individuala si apoi cu colaborarea echipei.
Diferenta principiala intre jucatorii americani negri si iugoslavi este forta si viteza de actiune in impactul cu apararea. Poate si sclipirea actiunilor individuale ale americanilor. Scoala iugoslava din acele timpuri a scos jucatori care s-au incadrat perfect in echipele din NBA. Astazi baschetul iugoslav se afla la o rascruce de drumuri si situatie este neclara, iar pesimistii nu-i vad un viitor roz.
Baschetul Romanesc actual astazi se preocupa exagerat de mult de cancanuri, scandaluri si de evenimente care nu au legatura cu viitorul si constructia sistemului care va trebui sa fie baza profesionala a baschetului. Este ingrijorator ca majoritatea antrenorilor nu sunt localnici. Aceasta va aduce in foarte scurt timp la stagnarea gandirii si actiunii de constructie. Antrenori straini sunt interesati de rezultatele imediate ca sa le asigure un nou contract. Iubitorii de baschet care sunt preocupati de viitorul baschetului romanesc trebuie sa fie ingrijorati.
Deci draga Domnule Mihai, nu este important daca jucatorii sunt iugoslavi sau americani. Important este cum ne folosim de ei. Sper ca in curand vom avea in prima liga un numar mare de antrenori locali si ca noile generatii de jucatori dominanti for fi din Cluj, Targu Mures, Ploiesti sau din Bucuresti.
Sunt nascut in Bacau in anul 1931. La varsta de 14 ani, ne-am mutat in Bucuresti. Tata, maistru textilist a fost solicitat sa lucreze la o fabrica mare si astfel, intreaga familie am devenit bucuresteni. Ajungand in Bucuresti, soarta a fost de partea mea ca sa realizez o viata de vis si o cariera de aur.
Am studiat educatia Fizica cu specialitatea Baschet cu profesorul Aurel Encutescu, caruia ii sunt recunoscator.
Am un doctorat in psihologie si MA in planificare si dozarea efortului in sportul de performanta. Sunt absolvent al cursurilor internationale de antrenori si sunt calificat ca Antrenor International.
Activitatea de Profesor si Publicatii Antrenor la echipe nationale Trimite-mi un Email
