INIMA BASKETULUI ... SPECTACOLUL
BASKETBALL, MY LIFE. PARCHETUL ESTE SCENA.
Trimite-mi un Email

Căutati pe blogul Davidescu

duminică, 28 septembrie 2008

Relatia Jucator - Mass media




Intrebare:
Domnule Davidescu,
Sunt redactor sportiv si contactez adesea sportivi in vederea unor interviuri/materiale sportive.
Deseori ei imi raspund, alteori insa ezita. Eu ii inteleg, poate se feresc, poate le e frica sa nu fie pusi intr-o situatie delicata cum face mare parte din presa noastra sportiva. Sau poate sunt rusinosi.
De multe ori, antrenorul sau conducatorul de club poarta toate discutiile cu presa.

Insa sportivul si antrenorul trebuie sa aiba o relatie cu presa, nu se poate ascunde. Care este parerea dumneavoastra despre acest subiect ?

Va multumesc,
Redactor sportiv






Cand presa nu te mai aminteste -- de bine sau de rau -- sa stii ca nu mai existi.


Presa zugraveste si face radioscopia baschetului, facand parte integrala din spectacol. Este prezenta peste tot, la antrenamente, la pregatirea jocurilor, ca factor informativ si este parte dominanta in lupta psihologica.
Declaratiile antrenorilor si ale jucatorilor, stirile semi-oficiale formeaza o atmosfera de ceata sau de furtuna care, desigur, influenteaza adversarul, cautand sa-l dezinformeze sau sa-l adoarma.


Colectionez toate articolele si interviurile care s-au scris despre mine.

Stirile care vorbesc de forma exceptionala si de antrenamentele reusite, de amosfera sanatoasa in echipa, stirea care spune ca au fost vazuti jucatorii la 3 dimineata iesind de la bar pe 7 carari, sau ca la antrenament jucatorii s-au luat la bataie si ca antrenorul a fost silit sa intrerupa antrenamentul, sau stirea ca principalul aruncator s-a accidentat, toate aceste manevre si manipulari sunt arme pishologice care sunt manevrate si prezentate de presa interesata ca factor determinant in crearea atmosferii de inaintea jocurilor.

Ele influenteaza barometrul starii psihologice a echipei. Antrenorii cu experienta si jucatorii versati stiu sa filtreze aceste stiri sau reportaje scrise sau televizate.
O stire in presa ca viitorul antrenorului se clatina, sigur nu va aduce liniste si siguranta in activitatea antrenorului. In aceasta situatie, antrenorul trebuie sa ceara conducerii explicatii si o dezmintire. Dar cel mai sigur este ca in contract exista o clauza care spune ca in cazul in care antrenorul va fi concediat, echipa va plati despagubiri de cateva ori salariul, pentru stirbirea prestigiului.
Ca antrenor (ca si ca jucator), trebuie sa ai o pregatire speciala ca sa folosesti aceasta arma pisihologica in favoarea ta.
Din punctul de vedere al unui club de baschet, modul cum interactionezi cu mass media in intregime reprezinta o calitate de care ai nevoie, presa fiind un instrument legitim, inteligent si eficace. In timpul jocurilor, comentatorul (eu ii zic shpicherul, ca asa se zicea pe vremea mea) cel care transmite jocul trebuie sa mobilizeze publicul si sa-ncurajeze jucatorii. Acesti spicheri contribuie efectiv la desfasurarea jocurilor, creind o atmosfera incendiara in sala. Toata lumea a auzit si stiu ce fac spicherii din fotbalul brazilian si mai nou japonez:



Exact cum spune si reclama, prezentarea meciului e parte integranta din joc.

Dupa jocuri, comentariile si interviurile la TV zugravesc imaginea si este dificil sa te plimbi pe strada sau sa apari in sala dupa un joc slab si o aparitie la TV din care ai iesit sifonat. Dupa acest capitol trebuie sa gasesti drumul sa-ti imbunatatesti situatia. Daca vine inca un joc prost si presa te critica din nou sa stii ca esti in belea si trebuie sa ai caracter si forta sa te reabilitezi. In aceasta situatie, eu recomand sa treci in umbra si fa-ti socoteala care este beleaua. Apuca-te de munca si fereasca Dumnezeu sa te iei in coarne cu presa. Cauta sa demonstrezi ca a fost ceva trecator.


De exemplu rezultatul este 79-80, jocul s-a terminat si tu ai de aruncat 2 aruncari libere si le ratezi. Ce raspunzi presei ? Ce intrebari vor pune ziaristii ? Aceste situatii sunt dificile dar in lumea baschetului ca spectacol, actorii participanti isi stiu rolurile; spectacolul va fi dramatic dar nu sinistru.

Pe ecranul dela TV ... apari prinzandu-ti capul in mani cu o privire disperata. Totul este spectacol. Nu ca ai ratat faultul intentionat, dar gestul omenesc se filmeaza bine. Desfasurarea acestor scene este maestria mass mediei de a regiza spectacolul, care mai este si baschet.

Sunt jucatori si antrenori care sunt ca pestele-n apa in fata aparatelor de fotografiat sau a camerelor de luat vederi. Au prezenta de spirit, sunt fotogenici sau telegenici, se simt ca acasa in inpactul cu presa electronica si scrisa. Acestia sunt favoritii presei, ei facand ratingul cel mai ridicat.
In timpul prezentarii meciurilor la TV, comentariile si felul cum este filmat jocul, selectionarea fazelor si comentariile asupra hotararilor antrenorilor scot in evidenta fazele spectaculoase si mai putin fac remarcate greselile. Aceasta regie favorizeaza echipa si duce la obtinerea unui pret mai bun pe piata emisiunilor de sport. Felul cum sunt prezentate jocurile este si un document tehnic pentru a cunoaste echipa si pentru viitoarele cumparari de jucatori in piata globala a jucatorilor de baschet.

Referitor la intrebarea dumitale despre relatia dintre presa si antrenor sau jucator, in cursurile de antrenori este o specializare obligatorie: Relatii cu Presa. Sau, in interpretare libera, cum sa traiesti si sa ramai intreg in valtoarea presei. Specialisti, in special mari ziaristi sportivi si creatori de imagine, se ocupa la aceste cursuri de pregatirea jucatorilor de a colabora cu presa, decent, productiv si onorabil. In licee cu echipe de baschet, elevii-jucatori sunt incurajati sa ia cursuri speciale despre colaborarea cu presa.
Federatia are datoria sa negocieze cu TV, radio si presa scrisa si sa optina o prezentare moderna. Sunt fotografi, cameramani si regizori de transmisie specializati in filmarea meciurilor la un nivel tehnic superior. Toata echipa tehnica este specializata sa faca din joc un adevarat spectacol, cu momente de spaima si cu explozii de bucurie.
Inaintea meciurilor se organizeaza intonarea imnului national, cantat de catre un cantaret faimos si toata sala sta in pozitie de drepti. Dupa joc se fac reportaje cu antrenorii si jucatorii. Ziaristii aleg MVP-ul, cel mai bun jucator care primeste premiu. Asa se sfarseste spectacolul.
Antrenorii, capitanii de echipa si jucatorii remarcati participa la o conferinta de presa unde sunt intrebari si raspunsuri si totul trasmis in direct. Daca un antrenor sau un capitan de echipa nu participa este aspru amendat.

In ultimul timp in meciurile WNBA in Statele Unite, chiar si in timpul jocului, cat o jucatoare este pe banca, ziaristii TV pot intreba intrebari scurte. Toti factorii care au roluri in spectacol -- antrenori, jucatori, managerii, presa -- au datoria de a face totul ca spectacolul sa fie cat mai reusit, sa se vanda bine. Nu numai ca bani, ci in primul rand ca frumusete si ca spectacol onorabil.

Problema care o ridici este legata de educatie, de atmosfera din sali, de implicarea factorilor care au responsabilitatea actiunilor sociale si educative. Sigur ca in sala in care joaca 2 echipe de liceu este si directorul scolii si el vorbeste cu ziaristii si spune cat de importanta este echipa de baschet in procesul educativ. Fii sigur ca elevii acestui liceu vor colabora productiv cu presa si astfel vor actiona in popularizarea liceului.
Este foarte efectiv sa vizitezi echipele la antrenamente, sa cunosti antrenorii si jucatorii sa vada ca nu esti chiar Sscaraotchi.
Organizeaza intalniri intre ziaristi si antrenori si jucatori. Purtati discutii libere si cautati sa gasiti un modus vivendi.
Lamuriti care este menirea si scopul fiecarei parti si in special fiecare parte sa-si faca treaba, cu onoare si cinste in conditii civilizate. Baschetul globalizat se bazeaza pe aceasta colaborare.

Colega, ca ziarist fa ca imaginea baschetului sa fie adevarata si cat mai atragatoare. Ziaristii si baschetul sunt dependenti unul de altul si vaslesc in aceeasi barca.

Mult succes !

Prof-Davidescu

PS Cum vedeti din fotografiile de mai sus, colectionez tot ce s-a scris despre mine. Ultimul articol a fost publicat in ziarul Adevarul din luna septembrie.