INIMA BASKETULUI ... SPECTACOLUL
BASKETBALL, MY LIFE. PARCHETUL ESTE SCENA.
Trimite-mi un Email

Căutati pe blogul Davidescu

joi, 25 septembrie 2008

O clipa de reculegere - Trofeul Nicolae Martin

Nea Martine, scriu aceste randuri cu emotie si onoare ca pot sa ma consider unul din baschet care te-a cunoscut, te-a inteles si te-a apreciat.

Cred ca nu voi uita niciodata discutia care a-i purtat-o in compania calului de la trasura cu care ne-am plimbat in una din deplasarile de farmec si de bascalie pe care le-am facut cu Sibiul. Sunt sigur ca daca nu intervenea Gusan, nu ai fi continuat deplasarea.
Bai Martine, poate poti continua discutia cu amicul tau calul, acolo sus. Sunt sigur ca il vei gasi si va fi pentru amandoi misto sa va aduceti aminte de ale pamantului.
Ca timp aveti: tu nu mai antrenezi, iar el nu mai trage la trasura.



Bai Martine, am fost la Izvorul Muresului acum cativa ani la un curs de antrenori sa tin cateva antrenamente. Am demonstrat cu echipe de cadeti si juniori. La sfaritul antrenamentului ne-am strans si discutam. Printre altele i-am intrebat daca stiu de tine; cine ai fost, ce-ai facut ? Nu stiau nimic; le-am spus cateva vorbe si le-am dat $100 ca sa bea un suc si sa manance o prajitura si sa te pomeneasca. Mai tarziu am aflat ca le-au luat banii cativa dintre maturii care conduceau tabara. Pe atunci la ziarul Sportul lucra Bita Stanculescu. Ti-am scris o scrisoare deschisa si ma plangeam ca si banii de pomeni se sterpelesc.
Tu nu ai raspuns. Eu inca astept.

Activitatea mea ca antrenor si jucator la Sibiu a fost cea mai inalta scoala din cariera mea.
Cand te-am vizitat la Cluj cu Grigore si cu familiile, vazand pozitia ta, progresul profesional, aveam simtamantul ca ti-ai indeplinit visul.
Martine, mie mi se pare ceva curios cu baschetul romanesc, care a avut o galerie de antrenori de mare valoare cuprinzand si numele tau. Astazi, majoritatea antrenorilor sunt straini-celebri necunoscuti care nu au gasit de lucru in baschetul de varf. Ei blocheaza dezvoltarea antrenorilor romani. Poate de acolo de sus vei lumina mintile celor care hotarasc.

Bai Martine, ai grija de noi si de baschetul romanesc !
Cu respect si dor,

Nea Lonciu

P.S. Pun o poza de pe timpurile fericite de la Sibiu. Bai Nicolae, uita-te si tu ca sa te vezi tanar si chipes !